În Germania, noul set de măsuri anti-COVID-19 valabil pentru toamnă şi iarnă a intrat deja în vigoare, în condiţiile în care ţara se pregăteşte pentru o creştere a îmbolnăvirilor.
Ministerul Sănătății a alocat peste 80 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru investiții în infrastructura necesară tratării pacienților critici nou-născuți.
Un sondaj realizat de Newsweek.com arată ce spitale se află în topul celor mai bune spitale inteligente în anul 2023 („World's Best Smart Hospitals 2023”).
Pentru a evita tragedii precum incendiile, experții prezenți la conferința SSIMA au declarat că în spitalele din România este nevoie de ingineri medicali și de actualizarea ghidurilor de întreținere.
Investiția are un buget total de 150.380.000 euro fără TVA și constă în finanțarea a minimum 25 de spitale publice. Propunerile de proiecte se pot depune până cel târziu 30 noiembrie 2022, ora 16.00.
În ce arii se efectuează inspecţia sanitară de stat? Ne răspund dispoziţiile legale.
Săptămâna aceasta, la Oradea, digitalizarea sistemului de sănătate va fi dezbătută în cadrul celei mai mari conferințe de tehnologie medicală din Europa de Est.
Am stat de vorbă recent cu președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă prof. dr. Dorel Săndesc despre digitalizarea în spitale.
La 21 august este marcată Ziua medicinei militare. Cu această ocazie, Ministerul Sănătății (MS) a transmis un mesaj.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timișoara, digitalizarea activităţii medicale în Blocul Operator și Clinica ATI a pornit în anul 2020, la iniţiativa președintelui Societăţii Române de ATI, prof. dr. Dorel Săndesc.
Ministerul Apărării Naționale anunță că trei spitale militare din Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara redeschid sectoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.
Prioritare în Programul Operaţional de Sănătate (POS) sunt investiţiile în unităţile sanitare de tip ambulatoriu și în serviciile de paliaţie.
Medicii de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) „Alessandrescu-Rusescu” din București vor putea diagnostica problemele cardiace la copii cu mai multă acuratețe.
Până în 2026, un număr de cel puțin 25 de spitale sau unități spitalicești noi vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din PNRR, informează Ministerul Sănătății.
Experţii din întreaga lume atrag atenţia că, fără acţiuni constante de conștientizare a utilizării responsabile a antibioticelor, infecţiile rezistente la antibiotice ar putea ajunge, până în anul 2050, să provoace anual zece milioane de decese.
Unitățile sanitare publice vor beneficia de plata cuantumului alocației de hrană suplimentar față de sumele contractate și decontate din FNUASS.
În privința dotărilor moderne, există un decalaj uriaș între spitalele unde se tratează majoritatea românilor și marile centre universitare, consideră fondatorul Universității Ovidius din Constanța.
Spitalele Victor Babeș, Colentina și Carol Davila au fost dotate cu ambulanțe de ultimă generație prin fonduri europene, a anunțat viceprimarul Horia Tomescu.
ANMCS își propune includerea instrumentelor necesare stimulării respectului faţă de pacienţi, de realizare a unei comunicări eficiente cu aceștia, de creștere a muncii în echipă și a coeziunii.
Poate medicul care pleacă de la o clinică și își deschide un cabinet propriu să fie acuzat de concurenţă neloială? Răspunsul poate fi dificil de dat, întrucât trebuie analizate mai multe chestiuni.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe